Schedules


    📅



    12/31/2023 10:16 pm

    Alex și trupa

    Alex & Co. S3

    12/31/2023 10:38 pm

    Băiat, Fată, etc

    Ben cel rău

    Într-o zi ploioasă, copiii spun povestea de groazaă a lui Ben cel rău. Şoricelul spune că acesta nu există, dar când o figură întunecată ajunge la ei acasă, toţi cred că este Ben! Chiar şi Şoricelul! Aşa că pun tot soiul de capcane amuzante ca să-l oprească. Se dezlănţuie haosul şi Şoricelul îi abandonează de frică. Apoi îşi revine ca să îşi salveze familia, dar se pare că „Ben” este doar curierul care le aduce mâncare. Copiii râd şi Şoricelul e fericit că şi-a depăşit frica.

    12/31/2023 10:49 pm

    Băiat, Fată, etc

    Balul Brânzei

    Cum ea nu are zi de naştere, Brânza îşi organizează anualul Bal al Brânzei. De-obicei fraţii ei o ajută ca Balul să fie unul distractiv, însă anul acesta niciunul nu s-a mai implicat şi Balul nu este amuzant. Mai rău, Pisica a inversat invitaţiile şi i-a chemat pe rivalii familiei- gemenii Smith. Aceştia adorăsă facă balul şi mai urât aşa că familia trebuie să se revanşeze faţă de Brânză, să scape de gemeni şi să organizeze balul perfect!

    12/31/2023 11:00 pm

    Băiat, Fată, etc

    Schimbarea vocilor

    Când copiii sunt foarte gălăgioşi, Şoricelul foloseşte o invenţie ca să le schimbe vocile între ei. Copiii o iau razna, pentru că fiecare are vocea altcuiva. Şi Şoricelul le va da vocile înapoi dacă aceştia învaţă să FACĂ LINIŞTE!

    12/31/2023 11:11 pm

    Băiat, Fată, etc

    Paza cartierului

    Când familia se înscrie la paza cartierului, fraţii Câinelui cred că acesta îşi ia sarcina mult prea în serios. Dar când acesta descoperă o conspiraţie dubioasă, pune la cale un plan care îl duce chiar în propria casă.

    12/31/2023 11:22 pm

    Băiat, Fată, etc

    Dansul Siguranței

    Gaşca realizează că are nevoie de un plan în eventualitatea în care apare vreun dezastru. Băiatul este cel responsabil şi îi ajută să se antreneze. Dar exagerează şi ceilalţi refuză să mai ia parte la exerciţii. Apoi chiar are loc un dezastru adevărat în forma unui leu care evadează de la Zoo. Va reuşi gaşca să se protejeze sau va continua să ignore băiatul care i-a pregătit?

    12/31/2023 11:32 pm

    Băiat, Fată, etc

    Obiceiuri nesănătoase

    Când copiii încearcă să renunţe la obiceiurile lor nesănătoase de dragul familiei, îşi oferă susţinere unul altuia, însă cedează foarte repede. Rezultatul depinde acum de Băiat şi Fată, ultimii doi supravieţuitori ca să treacă linia de sosire. Oare vor reuşi?

    12/31/2023 11:43 pm

    Băiat, Fată, etc

    Concursul Canin

    Urmează un concurs canin şi câinele câştigător şi antrenorul său vor primii super premii. Brânză, Fata şi Şoricelul au super idei cum să-l antreneze pe Câine pentru marele final. Şi dacă acesta îl alege pe unul dintre ei, aceştia vor primi premiul. Şi Băiatul vrea să ajute, însă nimănui nu îi place ideea sa. În timpul concursului, Câinele nu stie care idee să o aleagă pentru marele final. Oare va reuşi Băiatul să salveze situaţia cu idee lui neimpresionantă?

    12/31/2023 11:54 pm

    Piloții de Drone

    Secretul lui Oro

    Când o pană de curent amână Cupa Balenă pe termen nedefinit, Corto se teme că nu va mai reuși să își salveze insula. Ea și restul Echipei Tiki încearcă să rezolve problema curentului, plecând în căutarea unui cristal de pe o bază antică Aqua, păzită de un personaj ciudat și periculos. Acesta îi oferă lui Oro șansa de a-și descoperi originile și prietenul nostru e pregătit să-și asume orice risc pentru asta! Din fericire, Corto e alături de el mereu...

    01/01/2024 12:16 am

    Piloții de Drone

    Revenirea

    Când Enki descoperă o filmare cu Wyatt Balenă la curse, aceasta devine virală. În curând, cu toții vor să concureze cu mentorul lor. Corto își dă seama că e la fel de ruginit ca vechea lui dronă, Moby. Deși face tot ce poate pentru a-l susține pe Balenă, Corto se teme că acesta o să se facă de râs dacă se întoarce în circuit. Balenă, Neptune și Moby vor dovedi că până și piloții bătrâni învață trucuri noi. Noua generație trebuie să se pregătească pentru câteva surprize-aqua!

    01/01/2024 12:39 am

    Piloții de Drone

    Desincronizare

    Echipa Tiki trebuie să se alieze cu Miraj pentru următoare cursă. Mai rău, Corto trebuie să zboare în sincron cu Hannah sau să piardă. Mouse încearcă să medieze situația, dar cei doi piloți mândri și încăpățânați nu se înțeleg. Între timp, Adam își bagă nasul în laboratorul Tiki, pentru a afla mai multe despre duhuri. Ajunge să uneltească un plan prin care să-l fure pe Oro. Dar există o problemă: Hannah ar fi nevoită să saboteze cursa. Ce va fi mai important pentru ea? Misiunea pentru Gavinda Teach... sau cupa?

    01/01/2024 1:01 am

    Casa Bufnițelor

    Rațiune și Insensibilitate

    Când Rege devine un autor cunoscut, învață o lecție importantă despre cititul printre rânduri.

    01/01/2024 1:22 am

    Casa Bufnițelor

    Aventuri pe insulă

    Luz trebuie să învețe o vrajă nouă, așa că Eda o antrenează în cel mai frumos loc de pe insulă.

    01/01/2024 1:44 am

    Casa Bufnițelor

    The First Day

    E prima zi la Școala de Magie pentru Luz, care e nerăbdătoare. Dar când i se spune că poate studia un singur fel de magie, îi e greu să aleagă între atâtea cursuri interesante!

    01/01/2024 2:05 am

    Ce ciudat

    Rox, lumea mea

    Fetele fac echipă ca să intre în competiția Tinerilor Inventatori. Lily și Martha leșină când află că Lily le părăsește ca să intre în echipa lui Matt și Martha o înlocuiește pe Lily cu super tocilara Roxanne Bunce. Roxane s-a întors de curând din Franța de la un program de schimb de elevi dar între timp a suferit o schimbare majoră - super tocilara a devenit super tare și acum îți spune Roxy. Matt Furnish se îndrăgostește de Roxy și vine la Lily pentru sfaturi despre cum să o impresioneze. Așa Lily, ajunge să îi dea băiatului de care îi place lecții despre cum să vorbească. Între timp, Lily nu își dă seama că Jas în schimb îi dădea sfaturi lui Roxy despre cum Matt să fie un iubit sigur pe el!

    01/01/2024 2:33 am

    Ce ciudat

    Fete cuminți

    Când Lily își pierde cravata, e încurajată involuntar să ”fure” una de către un elev mai mare pe care l-a ajutat mai devreme. E îngrozită când își dă seama ce a făcut iar ea și ceilalți fac un plan ca să returneze cravata și să îndrepte totul. Planul se complică și implică luarea amprentei directoarei, doamna Griggs! Fetele reușesc să returneze cravata, dar în timpul procesului, Lily ajunge să ”fure” involuntar sute de lire atunci când Matt și echipa de fotbal îi dau banii pentru excursie!

    01/01/2024 3:01 am

    Descendenții: Lumea celor răi

    Descendants Wicked World S2

    Face to Face: Mal and Evie face off against Zevon as he uses the stolen Jewel-bilee gems to take over all of Auradon.

    01/01/2024 3:04 am

    Băiat, Fată, etc

    Obiceiuri nesănătoase

    Când copiii încearcă să renunţe la obiceiurile lor nesănătoase de dragul familiei, îşi oferă susţinere unul altuia, însă cedează foarte repede. Rezultatul depinde acum de Băiat şi Fată, ultimii doi supravieţuitori ca să treacă linia de sosire. Oare vor reuşi?

    01/01/2024 3:15 am

    Băiat, Fată, etc

    Concursul Canin

    Urmează un concurs canin şi câinele câştigător şi antrenorul său vor primii super premii. Brânză, Fata şi Şoricelul au super idei cum să-l antreneze pe Câine pentru marele final. Şi dacă acesta îl alege pe unul dintre ei, aceştia vor primi premiul. Şi Băiatul vrea să ajute, însă nimănui nu îi place ideea sa. În timpul concursului, Câinele nu stie care idee să o aleagă pentru marele final. Oare va reuşi Băiatul să salveze situaţia cu idee lui neimpresionantă?

    01/01/2024 3:26 am

    Băiat, Fată, etc

    Strălucibrânză

    Imediat după ce fraţii ei spun că este imposibil ca ea să de devină vedetă pop, Brânză se loveşte la cap şi crede că este o mare vedetă! Şoricelul zice să îi cânte în strună pentru că dacă îi spun adevărul s-ar putea ca ea să o ia razna. Brânză se transformă într-o divă, are pretenţii exagerate şi fraţii ei s-au săturat. Dar când află că ea i-a păcălit, vor să o înveţe minte.

    01/01/2024 3:37 am

    Băiat, Fată, etc

    Coada Cârlionțată

    Când Băiatul, Fata şi Brânză află că fraţii lor animale se confruntă uneori cu situaţii grele din cauza cozilor nestăpânite, aceşti vor să fie alături de ei. Şoricelul le construieşte cozi mecanice pe care să le poarte. Curând încep să se obşnuiască cu ele aşa că participă la festivalul Coada Cârlionţată. Dar când copiii activează puterea maximă, acestea o iau razna. Acum există riscul să distrugă festivalul şi frauda lor să fie descoperită.

    01/01/2024 3:48 am

    Băiat, Fată, etc

    Băiat renunță la figurine

    Când brusc se simte prea matur ca să mai colecţioneze jucării, Băiatul renunţă la figurine! Şi înlocuieşte această activitate făcând chestii pe care şi le imaginează că le-ar face adulţii. Din nefericire, exagerează şi Băiatul care avea uneori umor devine un bătrân foarte anost. Chestia asta enervează gaşca care încearcă să îl facă să fie din nou el.

    01/01/2024 4:00 am

    Miraculous: Buburuza și Motan Noir

    Intuiție

    Când Monarch simte o ocazie unică de a obține o a doua șansă reală, este gata să facă orice, chiar dacă asta înseamnă că aceasta ar putea fi ultima lui șansă de a captura bijuteriile Miraculoase.

    01/01/2024 4:23 am

    Miraculous Tales of Ladybug & Cat Noir: Action Shorts: Season 1

    Atelierul 1

    Marinette ține o sesiune de vorbit în public să discute problemele cauzate de plastic.

    01/01/2024 4:25 am

    Miraculous: Buburuza și Motan Noir

    Protejarea

    Pe măsură ce Adrien și Marinette devin din ce în ce mai apropiați, Lila o manipulează pe Kagami. Vor reuși minciunile Lilei să rupă prietenia dintre Kagami, Marinette și Adrien?

    01/01/2024 4:49 am

    Miraculous Tales of Ladybug & Cat Noir: Action Shorts: Season 1

    Atelierul 2

    Adrien vorbește despre cât plastic folosim zilnic și cum îl putem reduce, reutiliza și recicla.

    01/01/2024 4:50 am

    Miraculous: Buburuza și Motan Noir

    Adorație

    Când Marinette și Zoe sunt alese să organizeze petrecerea de final de an, un dușman comun al fetelor încearcă să le distrugă prietenia frumoasă.

    01/01/2024 5:15 am

    Taffy

    Colecția de fundițe

    De fiecare dată când Bentley îi fură fundița lui Taffy, acesta are alta din senin. De unde scoate toate fundițele acestea? Bentley încearcă să afle unde își ține rezerva, astfel încât să îl lase pe Taffy fără fundițe și să îl demaște.

    01/01/2024 5:22 am

    Taffy

    Mirosul neplăcut

    Un sconcs se furișează în conac. Taffy și Bentley sunt convinși că dacă sconcsul îi parfumează, Doamna Maimult îi va alunga afară din conac pentru totdeauna. Speriați, cei doi își unesc forțele pentru a scăpa de intrus.

    01/01/2024 5:29 am

    Taffy

    Averile familiei

    Doamna Maimult își pierde toată averea investind într-o afacere înșelătoare.Toată lumea trebuie să evacueze conacul și să trăiască o viață simplă, lipsită de lux. Bentley și Forsythe promit să rămână alături de doamna lor, însă nu și Taffy.

    01/01/2024 5:36 am

    Taffy

    Meciul de tenis

    Bentley nu se poate abține și urmărește toate mingile de tenis pe care le vede. Aflând că meciul de tenis al Doamnei Maimult are loc curând, Taffy vede în asta oportunitatea perfectă de a scăpa de Bentley pentru totdeauna.

    01/01/2024 5:45 am

    Taffy

    Generoasa caritate

    Doamna Maimult își dă bunurile la diferite magazine de caritate. Bentley se asigură că Taffy va ajunge în cutia magazinului de animale. Odată ce ratonul înțelege ce s-a întâmplat, își unește forțele cu celelalte animale pentru a scăpa.

    01/01/2024 5:52 am

    Taffy

    Fluieră și voi veni!

    În stațiunea de schi, Taffy o salvează pe Blanc, un Yeti care este urmărit de vicleanul Ronald. Blanc îi spune lui Taffy că oricând va avea necazuri, el trebuie doar să fluiere și ea va veni imediat să îi sară în ajutor.

    01/01/2024 5:59 am

    Taffy

    Misiunea lui Bentley pe Marte

    Maiorul Brad Schnauzer de la Agenția Spațială Națională pentru Animale este în oraș! El este în căutarea unui câine pe care să îl trimită pe Marte. Taffy vede în asta o oportunitate de a scăpa de Bentley pentru totdeauna!

    01/01/2024 6:08 am

    The Unstoppable Yellow Yeti: Winterton Rules

    La Înotat

    Prima baie a lui Osmo într-o piscină înghețată nu decurge grozav.

    01/01/2024 6:10 am

    Hamster & Gretel

    Micromanager / The Bottle Episode

    Fred este pusă la încercare când întâlnește un comerciant sinistru; Primul loc de muncă al lui Kevin e la un restaurant de burgeri.

    01/01/2024 6:33 am

    Hamster & Gretel

    Când viața îți oferă lâmâi/ Auto-AJUTOOR

    Gretel și Bailey deschid un stand de limonadă. Mama plină de viață a lui Fred, Stacy, e gazda unui eveniment cu discursuri motivaționale.

    01/01/2024 6:54 am

    Kiff

    Roboțel/ Doi Hotdogi La Preț De Unul

    Când Kiff distruge jucăria preferată a lui Kristophe, ea îi ia locul, în timp ce Barry încearcă să curețe păpușa; Kiff și Barry o iau razna când află că zilele lor cele mai bune s-au sfârșit.

    01/01/2024 7:18 am

    Kiff

    Din Mijlocul Anului/ Barry și Harpa

    Kiff se ocupă de masă importantă de sărbătoare și totul trebuie să meargă bine; Barry rămâne blocat într-o harpă care îi face pe toți cei care o aud să devină prizonieri ai amintirilor.

    01/01/2024 7:41 am

    Big City Greens S1 Splits

    Big City Greens S1 Splits

    Green Streets: Cricket enlists Officer Keys to help him track down the litter bug who is dumping garbage in his street, but doesn't feel the policeman is being tough enough.

    01/01/2024 7:52 am

    Amfibienii

    Ana sau bestia? / Cei mai buni preteni

    Broschi încearcă să doboare bestia misterioasă de unul singur ca să arate că e responsabil. Broschi o duce pe Ana să înnoate la un lac de apropiere ca să nu-i mai fie așa de dor de casă.

    01/01/2024 8:15 am

    Amfibienii

    Nebunia toiagului / Potop, Sudoare și Lacrimi

    Când Ana-i rupe toaigul favorit al lui Moș Hop, ea, Broschi și Paula merg să-l înlocuiască. Camera din beci a Anei e inundată așa că ea și Broschi devin colegi de cameră.

    01/01/2024 8:38 am

    Amfibienii

    Norocul lui Hop / Pânda

    Ca să câștige un concurs de gătit, Ana duce familia într-o misiune pentru a face o mâncare umană nouă, pizza. Broschi vrea ca Ana și Moș Hop să se înțeleagă așa că-i păcălește să meargă la pândă.

    01/01/2024 9:00 am

    Hamster & Gretel

    Eșec la putere mare/ Stejărel

    Hamster și Gretel primesc superputeri de la extratereștri, în timp ce Kevin se confruntă cu faptul că este "asistent de supererou"; Kevin și Gretel nu se înțeleg asupra modului în care să oprească un meteorit.

    01/01/2024 9:23 am

    Hamster & Gretel

    Rețetă de dezastru/ Atac mate

    Kevin și Gretel trebuie să salveze Seara Cinei în familie; Gretel se confruntă cu un cowboy cu puteri de fulgere în timp ce Dave se străduiește să îi ofere Carolinei cadoul perfect pentru aniversare.

    01/01/2024 9:46 am

    Hamster & Gretel: Season 1 Splits

    Saturday Homecoming Fever

    Hamster and Gretel must save the homecoming dance at the high school;

    01/01/2024 9:57 am

    Tabăra cu Peripeții

    Lou E Tot Șefa, Dar A Venit Un Ross

    E prima zi dintr-o nouă vară la Kikiwaka iar Ava abia așteaptă să-i vadă pe toți. Dar când o vede pe Destiny, Destiny fuge pe lângă ea și către unica Emma Ross!

    01/01/2024 10:21 am

    Tabăra cu Peripeții

    Ascensiunea Mașinii

    Noah se oferă să conducă Tabăra PiCiiWaka, o tabără de zi pe care Lou o lansează pentru copiii locali, prea mici pentru o tabără normală.

    01/01/2024 10:47 am

    O vrăjitoare îngrozitoare: Ziua Admiterii

    O vrăjitoare îngrozitoare: Ziua Admiterii

    Lumea lui Mildred Hubble se schimbă atunci când află despre ziua admiterii la Academia Cackle. Poate că Mildred nu știa că magia era reală până astăzi, dar soarta Academiei Cackle ajunge în mâinile ei.

    01/01/2024 11:48 am

    Taffy

    Misiunea lui Bentley pe Marte

    Maiorul Brad Schnauzer de la Agenția Spațială Națională pentru Animale este în oraș! El este în căutarea unui câine pe care să îl trimită pe Marte. Taffy vede în asta o oportunitate de a scăpa de Bentley pentru totdeauna!

    01/01/2024 11:55 am

    Taffy

    Iată pisicuța

    Scraggs este un raton care descoperă că se poate camufla în pisică dacă poartă o fundă. Este adoptat de Dna M, o doamnă bogată care îl răsfață, dar nu-l poate păcăli pe câinele dnei M, Bentley, care este hotărât să-i dea secretul în vileag.

    01/01/2024 12:02 pm

    Taffy

    O mică problemă

    Addie vine în vizită la bunica ei, dar dna Muchmore trebuie să plece şi o lasă pe micuţă cu Forsythe şi animalele ei de companie.

    01/01/2024 12:09 pm

    Taffy

    ADN

    Dna. M vrea să afle descendența animalelor sale şi ia câte un fir din blana fiecăruia. În tot haosul produs de Taffy și încercările lui de a ascunde adevărul, mostrele sunt amestecate. Verdictul e că există ADN de raton în conac.

    01/01/2024 12:19 pm

    Taffy

    Vă declar câine și pisică

    După ce folosește caseta video de la nunta dnei M pentru a face o fundă, Taffy trebuie să se dea drept iubitul lui Bentley pentru a reface videoul înainte ca dna M să realizeze că a fost distrus, ceea ce ar fi o lovitură fatală pentru ea.

    01/01/2024 12:26 pm

    Taffy

    Fără obligații

    Un critic de modă o merge la Dna. M pentru a-i evalua abilitățile de gazdă. Taffy și Bentley trebuie să se dea drept Dna. M după ce aceasta își pierde cunoștință. Ziaristul se îndrăgostește de ea. Va primi Dna. M recenzia de cinci stele?

    01/01/2024 12:33 pm

    Taffy

    Licitația

    Taffy găsește o oportunitate de a scăpa de inamicul lui când un domn care este alergic la câini, îi face curte Dnei. M. Încercările lui Bentley de a-și păstra locul în conac eșuează, iar bărbatul se dovedește a fi de fapt un hoț.

    01/01/2024 12:43 pm

    Taffy

    Mish Mash dispăruți

    Doi ratoni, Mish și Mash, umblă după mâncare la conac și dau de vechiul lor amic, Scraggs, care acum duce o viața foarte bună. Se decid că vor și ei așa ceva. Taffy trebuie să lupte pentru privilegiile lui când Dna. M cheamă Protecția Animalelor.

    01/01/2024 12:50 pm

    Taffy

    Roba Casa

    Dna. Maimult și-a echipat casa cu un sistem de alarmă. Taffy și Bentley îl folosesc unul împotriva celuilalt într-o serie de capcane și explozii.Aau nevoie de Dna. Maimult care este însă prea adormită să împiedice totul.

    01/01/2024 12:57 pm

    The Unstoppable Yellow Yeti: Winterton Rules

    Vremea

    Osmo se luptă cu viscolul cu o umbrelă și prietenii săi.

    01/01/2024 12:59 pm

    Omul Zăpezilor De Neoprit

    Winterton se apropie/ Prima cină

    Apariția lui Osmo devine și mai ciudată când acesta se împrietenește cu un yeti galben pe nume Gustav. Verișoara sa pasionată de monștri, Rita, suspectează prezența unui monstru în apropiere, ceea ce e împotriva regulilor orașului Winterton. // Cina cu familiile lui Osmo și a Ritei decurge prost și îi amenință șederea lui Osmo în Winterton. Gustav trebuie să salveze situația deghizându-se într-un bucătar iscusit, chiar sub nasul Primarului Chrome.

    01/01/2024 1:24 pm

    The Unstoppable Yellow Yeti: Winterton Rules

    La Înotat

    Prima baie a lui Osmo într-o piscină înghețată nu decurge grozav.

    01/01/2024 1:26 pm

    Omul Zăpezilor De Neoprit

    Nu am schiat de mult/ Yeti ca yeti

    Când Osmo trebuie să obțină un permis de schi pentru a nu fi alungat, Gustav devine instructorul său nepriceput și Rita îl aruncă într-o cursă cu primarul Chrome pentru ca acesta să rămână în Winterton. // Când panica de monștri lovește orașul, Gustav se oferă voluntar ca înlocuitor de yeti în exercițiile de urgență în caz de monștri, dar se strofoacă să fie cu adevărat înfricoșător.

    01/01/2024 1:50 pm

    The Unstoppable Yellow Yeti: Winterton Rules

    Alunecatul

    Rita și prietenii continuă să se bage și să scape de probleme.

    01/01/2024 1:53 pm

    Omul Zăpezilor De Neoprit

    Miros-Erton/ Monstru deplin

    Rita găsește dovezi conform cărora eroina ei, Emma Erton, e adevăratul fondator al orașului Winterton, dar le pierde din cauza lui Anders și a acoliților săi. Osmo și Gustav trebuie s-o ajute să le recupereze. // Când Osmo și Rita suspectează că Gustav se transformă în monstru total, îl capturează pentru a găsi un antidot, însă și ei încep să aibă simptome. Acum, Gustav trebuie să descopere cum să-i vindece.

    01/01/2024 2:18 pm

    The Unstoppable Yellow Yeti: Winterton Rules

    Escaladarea

    Osmo și prietenii se chinuie să se cațere pe Muntele de Neescaladat.

    01/01/2024 2:20 pm

    Omul Zăpezilor De Neoprit

    Rosătură de covor / Katz

    Când Gustav crede că Bunicul său s-a transformat în noul covor al lui Chrome, copiii îl ajută să-și ia rămas bun de la el în Cimitirul Monștrilor. Dar Osmo trebuie mai întâi să-și învingă fricile. // Când gogoașa gonflabilă a lui Osmo dispare împreună cu toată corespondența orașului, trioul merge în căutarea pisicilor poștei din Winterton, care s-au sălbăticit. Luminile Nordului îi ajută în schimbul unui sacrificiu

    01/01/2024 2:45 pm

    Mixează!

    Mixează!

    Rhea își descoperă pasiunea de a crea colaje muzicale care să îmbine bogata cultură sud-asiatică cu lumea din jurul ei. Viața ei se învârte în jurul grupului de prieteni restrâns a clubului de programare și a localului tradițional cu specific indian deținut de familia sa unită. Totul se schimbă atunci când începe să îl placă pe Max, un tânăr DJ aspirant, iar pasiunea înnăbușită pentru muzică începe să se reaprindă. Rhea realizează că are talent înnăscut pentru crearea de ritmuri și producția de muzică, dar trebuie să prindă curaj să își asculte urechea muzicală.

    01/01/2024 4:25 pm

    The Unstoppable Yellow Yeti: Winterton Rules

    Urghickl

    Trioul concurează într-o competiție scârboasă cu mâncare.

    01/01/2024 4:28 pm

    Aventuri ale dădacelor

    Aventuri ale dădacelor

    O seară plictisitoare pentru două babysittere rivale, Jenny şi Lola, se transformă într-o aventură în oraş în căutarea unuia dintre copii, care a fugit de acasă.

    01/01/2024 6:08 pm

    Bizaardvark Shorts S1

    Bizaardvark Shorts S1

    Bizaardvark's Dirk does more crazy stunts

    01/01/2024 6:09 pm

    Cei nouă obraznici

    Cei nouă obraznici

    Andy, un elev neastâmpărat din clasa a cincea, nu primește nimic de la Moș Crăciun. Dându-și seama că trebuie să fi ajuns pe "lista celor obraznici" și simțindu-se nedreptățit, Andy formează o echipă de opt "obraznici" care să-l ajute să pună în aplicare un jaf de zile mari în Satul Moșului de la Polul Nord, pentru a-și lua cadourile pe care ei cred că le merită.

    01/01/2024 7:38 pm

    Casa Raven

    Clona lui Raven

    În pregătirea pentru Gala SMET, Raven recrutează un super fan care să o ajute. În timpul unei excursii la muzeu, Alice, Dylan și noua ei prietenă, Bree, încearcă să-l găsească pe Rat-Man.

    Disney Channel Romania

    Available schedules: 10/23/2021 - 12/23/2025 Time zone: Eastern European Time (OEZ) UTC +2 Country: Romania Language: Romanian

    • New Episodes
    • Free TV Premiere
    • New on this channel