Schedules


    📅



    01/01/2025 4:00 am

    Nicky, Ricky, Dicky și Dawn

    Tabăra urșilor

    Când cvadrupleții merg în tabăra de vară, își dau seama că își pot crea o identitate nouă, și pretind că nu se cunosc, dar lucrurile devin complicate atunci când rolul jucat pentru statutul social îi implică în situații inimaginabile.

    01/01/2025 4:25 am

    Nicky, Ricky, Dicky și Dawn

    Harper Președinte

    În alegerile pentru președintele clasei, competitorii sunt cvadrupleții. Ricky crede că a câștigat cursa, dar e surprins când se înscrie și Dawn. Lucrurile devin și mai complicate când Nicky și Dicky se transformă din aliați în rivali.

    01/01/2025 4:55 am

    Familia Thunderman

    Nu e chiar Link

    Max și Link se ceartă de câte ori se întâlnesc, așa că Phoebe face un plan ca cei doi să se împrietenească. Când Link petrece mai mult timp cu MAx decât cu ea, Phoebe se gândește că planul ei a mers prea bine.

    01/01/2025 5:20 am

    Familia Thunderman

    Frică de pelerină

    Phoebe încearcă să reia calea supereroilor, dar când se furișează la o petrecere și salvează viața cuiva acolo, îi cere lui Max să-și asume fapta. Astfel el devin brusc erou.

    01/01/2025 5:50 am

    Henry Pericol

    Atenție la pericol

    Când Henry și Ray primesc o copie a noii animații Puștiul Pericol și Căpitanul și văd că e oribilă, trebuie să se grăbească să o repare înainte de marea premieră.

    01/01/2025 6:15 am

    Forța Pericol

    Miles are viziuni

    Călătorul începe să aibă viziuni ale viitorului chiar înainte ca acestea să se întâmple, iar Super Căpitanul crede că trebuie să fie opera criminalului călător în timp din Swellview, Ticălosul TImpului.

    01/01/2025 6:45 am

    Forța Pericol

    Greva Super Căpitanului

    Când Super Căpitanul intră în grevă pentru că refuză să plătească pentru operele de artă pe care le-a distrus în timpul unei misiuni, viceprimarul angajează un nou erou pentru a apăra Swellview - Super Monsieur.

    01/01/2025 7:10 am

    Casa Loud: mai gălăgioasă ca niciodată

    Mai buni împreună

    Când Clyde se regăsește în programul DETR la școală, Lincoln trebuie să găsească o modalitate să ia legătura cu el înainte de bătălia lansatoarelor, iar tata încearcă toate trucurile pentru a-și scoate din cap un cântec enervant.

    01/01/2025 7:40 am

    Casa Loud: mai gălăgioasă ca niciodată

    Vreau să te țin de mână

    Lincoln și prietenii lui se pregătesc pentru balul școlii! Tații lui Clyde sunt încântați că ar putea fi noaptea în care să aibă parte de întâlnirea supremă așteptată, în timp ce Lincoln continuă să se întâlnească cu pasiunea sa, Charlie.

    01/01/2025 8:05 am

    100 de lucruri de făcut înainte de liceu

    Vânătoarea de obiecte

    Când Crispo nu-și permite să-și însoțească prietenii la concert, CJ și Fen concep un plan pentru a-i da un bilet fără ca el să știe că este de la ei.

    01/01/2025 8:30 am

    100 de lucruri de făcut înainte de liceu

    Fă-ți un prieten nou!

    CJ și băieții decid să-și mărească grupul, dar când încearcă să ăși facă prieteni noi, aceștia se confruntă cu situații neașteptate.

    01/01/2025 8:55 am

    Jocurile succesului

    Castraveciori murați

    Noul joc al lui Babe și Kenzie este gata, dar Dub promite lumii un alt joc bazat pe visul lui nebunesc. Copiii îi concep jocul și e îngrozitor. Părându-le rău, aceștia îl combină cu jocul lor și îl promovează la TV.

    01/01/2025 9:25 am

    Jocurile succesului

    Jacheta pierdută, porumbeii adormiți

    Când Dub oferă fetelor bonusuri pentru succesul de la Sky Whales, Babe își cumpără o jachetă nouă. Dar este devastată când o pierde. Între timp, un stol de porumbei își fac veacul în sediul Game Shakers.

    01/01/2025 9:50 am

    Tyler Perry prezintă: Young Dylan

    Prieteni imaginari

    Young Dylan ajunge acasă la rudele sale, dar stilul său nonconformist zdruncină casa Wilson.

    01/01/2025 10:15 am

    Tyler Perry prezintă: Young Dylan

    Fără cuvinte

    Copiii îl ajută pe Myles să pregătească masa pentru Yasmine și șeful ei. Myles se chinuie să scrie un discurs în onoarea soției sale, copiilor nu le place mâncarea și decid să-și facă propriul meniu.

    01/01/2025 10:45 am

    Victoria: în lumina reflectoarelor

    Cântecul de săptămâna de naștere

    E săptămâna de naștere a Trinei și Tori nu se decide asupra cadoului. După ce Andre sugerează un cântec, el și Tori scriu 'You're the reason' și o cântă la petrecerea Trinei. Trina, însă, nu crede că e un cadou frumos.

    01/01/2025 11:15 am

    Victoria: în lumina reflectoarelor

    Robarazzi

    Robbie începe să filmeze viețile personale ale prietenilor lui pentru blogul lui numit Robarazzi pe The Slap, după ce blogul lui e în pericol de desființare. Blogul lui are succes, dar pe cheltuiala prietenilor lui.

    01/01/2025 11:40 am

    iCarly

    Domnisoara Sam

    Când Sam recunoaște că s-a îndrăgostit de un băiat e la școală, Carly îl învață pe Sam cum să-l ademenească fiind mai feminină. Între timp, Spencer e convins că o fată îl place datorită fracului său, așa că începe să-l poarte tot timpul.

    01/01/2025 12:10 pm

    iCarly

    Reîntâlnirea cu Missy

    Când vechea prietenă a lui Carly, Misy se mută înapoi în Seattle, Sam crede că Missy încearcă să îi ia locul de cea mai bună prietenă a lui Carly.

    01/01/2025 12:40 pm

    iCarly

    Trebuie sa am vestiarul numărul 239

    Când Sam și Freddie câștigă un concurs pentru cel mai bun dulap din școală, sunt forțați să împartă același dulap. Între timp, Carly îi cere lui Spencer să îi dea leacții de artă.

    01/01/2025 1:10 pm

    iCarly

    Premiile iCarly

    Carly, Sam și Freddie prezintă premiile iCarly pentru cea mai bună contribuție de la utilizatori, oferind premiile în direct. Spencer apelează la modele europene de costume de baie pentru a-l ajuta să facă statuete de premii.

    01/01/2025 1:35 pm

    Familia Thunderman

    Peticește-mă, dacă poți

    Phoebe stă cu fratele timid al iubitului ei, dar băiatul cel cuminte își descoperă partea malefică atunci când pune mâna pe una din invențiile lui Max.

    01/01/2025 2:05 pm

    Familia Thunderman

    Un fel de despărțire

    Relația lui Phoebe cu iubitul ei supererou este pusă la încercare când lui îi este oferită o slujbă peste ocean.

    01/01/2025 2:30 pm

    Familia Thunderman

    Nu e loc pentru mentori bătrâni

    În pofida șansei de a fi alocată eroului ei preferat în programul de Mentori Supereroi, Phoebe se simte presată să îl aleagă pe tatăl ei și curând regretă decizia, văzând tehnicile lui învechite.

    01/01/2025 2:55 pm

    Forța Pericol

    Frate, unde e mașina mea?

    După ce Foarța Pericol împrumută mașina lui Ray fără permisiune, aceasta ade în mâinile greșite, așa că echipa trebuie să repare lucrurile înainte să afle Ray.

    01/01/2025 3:25 pm

    Forța Pericol

    Muzicalul lui Mika

    Forța Pericol trebuie să pună în scenă un spectacol la școală în timp ce încearcă să-l oprească pe Frankini să-l răpească pe vice primar.

    01/01/2025 3:50 pm

    Henry Pericol

    Țipăt Electric

    Invenția lui Charlotte pentru competiția Gizmo este distrusă și apoi reconstuită. Charlotte este îngrijorată că atenția pe care o va primi îi poate expune pe Puștiul Pericol și pe Super Căpitan.

    01/01/2025 4:20 pm

    Henry Pericol

    Dulcegării

    Entuziasmul lui Jasper în a lupta contra răufăcătorilor îi face pe super eroi să intervină și atunci când nu se întâmplă nicio fărădelege. El va fi acuzat pe nederpt că a furat și Henry și Ray trebuie să găsească o cale să-l elibereze.

    01/01/2025 4:45 pm

    Henry Pericol

    Gaz sau Pas

    Când Super Căpitanul este blocat în subteran, Henry trebuie să găsească un mod de a se furișa de la testul standard pe care îl dădea la școală pentru a-l salva pe Ray.

    01/01/2025 5:15 pm

    Casa Loud: mai gălăgioasă ca niciodată

    Ieși din Dodgeball

    Lincoln și Clyde decid să meargă să vadă o înregistrare cu Rip Periculosul, dar asta îl face pe Rip să își piardă slujba. Vinovat, Lincoln îl invită pe Rip să locuiască cu ei până când își revine.

    01/01/2025 5:40 pm

    Casa Loud: mai gălăgioasă ca niciodată

    Loud îndrăgostiți

    Lana și Lola decid să afle de ce mama și tata nu sunt interesați să sărbătorească Ziua Îndrăgostiților. Lincoln devine nervos când își dă seama că va fi singur cu Zia la întâlnirea lor de Ziua Îndrăgostiților.

    01/01/2025 6:10 pm

    iCarly

    Cea mai mare fană

    Cea mai mare fană iCarly, Mandy, este invitată în emisiune ca reprezentantă a publicului. Mandy se pare că e mai degrabă o obsedată decât un fan și copiii trebuie să scape de ea.

    01/01/2025 6:35 pm

    iCarly

    Am crescut pui

    Carly și Sam plănuiesc să clocească ouă pentru un proiect la școală. Puii eclozează mai devreme decât se așteptau și fug din incubator. Acum Carly, Sam, Freddie și Spencer trebuie să găsească toți puii din apartament.

    01/01/2025 7:05 pm

    iCarly

    Nu vreau să lupt

    Carly îi face lui Sam un tricou unicat pentru a sărbători aniversarea prieteniei lor. Dar Sam schimbă tricoul cu bilete la concert, iar cele două prietene se ceartă.

    01/01/2025 7:35 pm

    iCarly

    Dansul din vis

    iCarly cere fanilor să îi trimită filme cu ei dansând în cel mai grozav mod. Când sosesc mai mult de trei mii de filme, Carly, Sam și Freddie încearcă să stea treji toată noaptea ca să vadă filmele.

    01/01/2025 7:55 pm

    Victoria: în lumina reflectoarelor

    Amnezie de ziua păcălelii

    Când ziua păcălelii ajunge și la Hollywood Arte, Tori își petrece ziua așteptând farse și glume creative. Între timp este insensibilă la o serie de evenimente absurde și nebunești care se întâmplă în jurul ei.

    01/01/2025 8:25 pm

    Victoria: în lumina reflectoarelor

    Echipa blondelor

    În timp ce poartă o perucă blondă și lentile de contact albastre pentru un film, Cat întâlnește un băiat și se plac reciproc imediat. Când Cat înțelege că el îi crede costumul real, se teme că n-o va plăcea așa cum e ea.

    01/01/2025 8:55 pm

    Victoria: în lumina reflectoarelor

    Regele hambone

    După ce postează un film de hamboning (lovirea ritmică a coapselor și genunchilor)online, Robbie e provocat pentru titlul de Regele Hambone. Când Robbie este învins, Tori e de acord să-l ajute pe Robbie să-și ia revanșa.

    01/01/2025 9:20 pm

    Victoria: în lumina reflectoarelor

    Întâlnire inversă

    Tori și Beck decid să meargă la 'Inversul unei întâlniri' unde fac tot ce fac oamenii la o întâlnire obișnuită. Suspicioasă, Jade o ia pe Cat să o ajute să-i urmăreacă. Robbie și Andre se dau peste cap să câștige noul ParăPad 3.

    01/01/2025 9:50 pm

    Familia Thunderman

    Phoebe vs. Max

    După ce Max îi face o farsă lui Phoebe la Ziua Fotografiei, un război al farselor între cei doi scapă de sub control. Între timp, Hank și Barb încearcă să își împartă sarcinile cu Billy și cu Nora.

    01/01/2025 10:10 pm

    Familia Thunderman

    Petrecere la cină

    Max pănuiește să saboteze cina câdn Phoebe invită familia iubitului ei pentru a-i impresiona, dar la sosirea unui oaspete neașteptat, Phoebe și Max trebuie să colboreze pentru a nu transforma seara într-o catastrofă.

    01/01/2025 10:35 pm

    Familia Thunderman

    Carnetul de note

    După ce șia- schimbat notele din carnet și a fost trecut într-o clasă avansată, Max concurează cu Phoebe la concursul de matematică. Între timp, Hank, Nora și Billy încearcă să-l prindă pe hoțul de ziare.

    01/01/2025 10:55 pm

    True Jackson, VP

    Max Mannequin

    Max le cere ajutorul lui True, Ryan și Lulu pentru a-i cere mâna prietenei sale, Doris care are mari așteptări de la el.

    01/01/2025 11:15 pm

    True Jackson, VP

    Switcheroo

    Pentru a înțelege ce face fecare în parte, Max le spune colegilor să se ocupe de altceva.

    01/01/2025 11:40 pm

    Familia Hunter

    Jocurile minților

    Anika și Jennie încearcă să deslușească o ghicitoare, dar fac o descoperire nouă. Oliver, Florian și Jasmyn au parte de o surpriză de proporții acasă la Florian.

    01/02/2025 12:00 am

    Familia Hunter

    Intrare prin efracție

    După Intrarea prin efracție din casa lui Florian, Hunterii plănuiesc încă una la Academie. Anika, Jasmyn și Jennie spionează, iar băieții încearcă să găsească un cod secret.

    01/02/2025 12:20 am

    Familia Hunter

    La relativ

    Spargerea de la Academie nu merge conform planului. Fetele descoperă că Miss Lucas este obsedată de fam Hunter. Altă descoperire îi șochează pe Daniel și Evie. Poate fi Florian de încredere?

    01/02/2025 12:45 am

    Familia Hunter

    Noi dușmani

    Miss Lucas vrea să le demonstreze fetelor că nimic suspicios nu se petrece la Academie. Jasmyn îl chiamă pe Oliver în ajutor, dar situația cu Florian le scapă Hunterilor de sub control, atingând punctul culminant.

    01/02/2025 1:05 am

    Big Time Rush

    Mișcare de zile mari

    Băieții se ceartă foarte tare și decid să se mute. James se limitează la un apartament drăguț al unui pensionar, Logan se mută într-un loc lângă apă, Carlos își construiește o casă de carton și Kendall trebuie să-i împace.

    01/02/2025 1:30 am

    Big Time Rush

    Interviu de zile mari

    BTR tocmai a lansat al doiea album și băieții sunt intervievați la o emisiunea de divertisment unde răspund la întrebări dezvăluind cum este viața lor privată, în afara trupei.

    01/02/2025 1:50 am

    Big Time Rush

    Agitație în culise

    E ultima oprire a BTR în turnelu mondial și mergem în culise pentru a vedea toată nebunia care are loc acolo. Amestecând imagini reale de concert, îi vedem pe băieți pregătindu-se de spectacol și făcând față evenimentelor din culise.

    01/02/2025 2:10 am

    Victoria: în lumina reflectoarelor

    Pilot

    Tori Vega are o șansă unică după ce o înlocuiește pe sora într-un spectacol oferindu-i-se posibilitatea de a merge la liceul Hollywood Arts.

    01/02/2025 2:35 am

    Victoria: în lumina reflectoarelor

    Scena cu pasărea

    Tori face tot posibilul pentru a învăța emblematicul monolog Hollywood Arts la ora lui Sikowitz. Andre și Robbie participă la o oră de balet ca să cunoască fete, dar fără succes.

    01/02/2025 2:55 am

    Sam şi Cat

    Ziua Iupi

    Cat inventează ziua 'Iupi', care e doar o scuză să cumpere cadouri pentru toată lumea. Cand Cat trage cu ochiul la ce i-au cumpărat ceilalţi, descoperă un codou jignitor de la Sam.

    01/02/2025 3:15 am

    Sam şi Cat

    Umflăcinos

    Sam şi Cat fac pariu cu fratele mai mare şi enervant al unei cliente ca 'umflăcinos' e un cuvând adevărat. Când descoperă că nu este, trebuie să găsească o cale să-l introducă în dicţionar.

    01/02/2025 3:40 am

    Sam şi Cat

    ATM-ul magic

    Sam constată cât de mulţi bani cheltuie Cat. Când o întreabă de unde bine, Cat o duce la un ATM magic, care dă bai gratuiţi. Sam se întreabă dacă asta este cumva legal.

    Paramount Channel Romania

    Available schedules: 06/23/2024 - 05/31/2025 •Time zone: Eastern European Time (OEZ) UTC +2 • Country: Romania •Language: Romanian


    • New Episodes
    • Free TV Premiere
    • New on this channel